Sorana Cîrstea a impresionat la unul dintre antrenamentele dinaintea debutului la Miami Open 2022.
Tenismena Sorana Cîrstea se pregătește intens pentru participarea la Miami Open 2022, unde a ales să se antreneze alături de cehoaica de origine rusă Katerina Siniakova. Românca a ieșit în evidență în timpul unui set amical jucat în compania acesteia, când a dat cu racheta de pământ din cauza prestației sub așteptări.
Sorana Cîrstea a impresionat pe terenul de antrenament, unde și-a făcut apariția cu un ceas ediție limitată prins la încheietura mâinii.
Sorana Cîrstea a atras asupra ei toate privirile pe terenul de antrenament, unde a efectuat o ședință de pregătire de aproximativ o oră. Jucătoarea noastră a apărut pe arena din incinta Miami Gardens cu un ceas care a fost produs în ediție limitată.
Românca este recunoscută drept una dintre cele mai plăcute apariții din tenisul mondial feminin, reușind să își cucerească de fiecare dată fanii prin prezență și vestimentație.
Elegantă și stilată, Sorana Cîrstea nu a renunțat la brățară și ceas (ediție limitată, al cărui cadran este protejat de o carcasa specială) în timpul antrenamentului de o oră efectuat pe terenul cu numărul 11 al unei arene impresionante din Miami Gardens.
Este stadionul pe care joacă Miami Dolphins (NFL), dar și Miami Hurricanes, unde au cântat Rod Stewart, Elton John, The Who, Paul McCartney, Metallica, Coldplay, Rolling Stones sau Pink Floyd, și care este înconjurat de autodromul unde au fost organizate curse de Formula 1.
Hard Rock Stadium a fost ales ca loc de desfășurare pentru Miami Open după ce investițiile de 50 de milioane de dolari inițiate pentru renovarea și reconfigurarea arenei din Crandon Park, aflată în golful Key Biscayne, au fost blocate de rezidenți în baza unei legi impuse de Miami Dade County în 1992.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER